In cutia cu nisip...

...nu se joaca decat oamenii mari!

Oameni mari care au uitat sa zambeasca.
Oameni mari care si-au luat viata prea in serios.

Oameni mari care inoata printre cifre, Excel-uri si calcule, care jongleaza cu meeting-uri, clienti si telefoane, si care raspund monosilabic cu "OK" la orice intrebare.

Oameni mari care nu te privesc in ochi pentru ca se uita fie la monitor, fie la ecranul smartphone-ului sau la ceas, fiind mereu angrenati in nu-stiu-ce-proiect sau nu-stiu-ce-deadline de atins pana-la-fix-si-nicio-secunda-in-plus.

Oameni mari care in sinea lor isi doresc sa fie copii, sa n-aiba niciun fel de responsabilitati, sa nu mai dea nas in nas cu termeni nazurosi precum: concurenta, cotatii, capital, investitii, mix de marketing, brief sau draft - scosi nu dintr-un text scris de vreun copywriter dubios de creativ, ci de un account prea destept, angajat pe postul gresit.

Oamenii astia mari vor sa fie liberi, iar timpul sa se opreasca in loc cand suna alarma de dimineata. Oamenii astia mari nu cunosc limite, pentru ca toate limitele le-au fost demult incalcate. Oamenii astia mari nu mai stiu sa fie intimi cu sine ori cu jumatatea, pentru ca toate intimitatile le-au fost destainuite in ochiul dezaprobator al unui public avid dupa senzational si cancan-uri. Oamenii astia mari isi doresc sa recapete simtul masurii, pe care l-au pierdut in goana dupa bani, putere, influenta si prestigiu. Oamenii astia mari isi doresc o viata mult simplificata, fara agende si secretare, fara riscuri asumate inutil si nopti pierdute in numele unui succes si-al unei faime trecatoare.

Oamenii astia mari, deocamdata, se joaca in cutii cu nisip din care-si construiesc castele cu geamuri de sticla opaca si din care dirijeaza destinele altor oameni aflati in subordinea lor, fara a-si da seama ca nisipul ala se scurge intr-o clepsidra invizibila, la care este conectat chiar firul rosu si subtire al vietii lor efemere...